Aș vrea să îți trimit o bomboană și să știu că o primești. Poate chiar să îți cumpăr o cafea de care îți plăcea ție. Să o sorbim încet, împreună, până la ultima picătură, timp în care să ne uităm la haine și să bârfim fete și băieți.
Aș vrea să fiu un atom care plutește pe sufletul tău și să îmi fac casă acolo, timp în care să ne purtăm împreună prin univers. Mi-e teamă că nu se poate.
Singura opțiune pe care mi-o lasă viața este să îți fac ție casă la mine în suflet și să te port cu mine pe pământ.
Aș vrea să știu unde ești. Asta aș vrea să știu așa de tare… Dar mai ales, aș vrea să știu că mai ești.
Aș vrea să te mai simt. Mai vino pe la mine din când în când! Nu știu cum este să existe viață, iar tu să nu mai fi.
Aș vrea să pot să scot ceva mai profund și mai cursiv din mine, însă toate care-mi ies sunt niște repetiții anoste cu dorințe pe care mi le plâng în sec. Mă simt blocată ca o casetă stricată. Sunt golită.
Și totuși, pe tine te iubesc atât de mult!
Terapie prin Cuvinte 
Lasă un comentariu