Aș vrea să pot să scriu ceva cu sens, dar nu știu ce. Sunt cufundată în disperare și întristare și nu pot să asimilez că nu te voi mai vedea vreodată. Cel puțin în lumea asta pământeană.
Ai făcut o agnostică miserupistă de cele ale după-morții să devină un minim de spirituală. Ca să nu zic: un disperat de spirituală.
Așa specială ai fost și așa iubită ești că dispariția ta mi-a schimbat o parte din direcția în viață. Și crede-mă că nu doar pe asta.
Am crezut că știu ce înseamnă trauma și suferința. Habar nu aveam! Să te pierd pe tine a zdruncinat și ultima fărâmă de neuron din mine.
Mă mir și mă bucur că am ajuns până aici și că în pofida durerii groaznice, pot în paralel și să apreciez viața pe care eu o mai am. Și din păcate tu nu. E groaznic. Ăsta este un lucru tare greu de înghițit – anume că oricât de sfâșietor ar fi că viața ta s-a terminat, să învăț să mă bucur că a mea continuă.
În primele luni nu am crezut că o să pot supraviețui. Am zis doar că o să fac tot ce pot să rezist și să sper că la un moment dat voi avea cum să îmi asum viața. Și că viața va putea să mă asume din nou pe mine. În primele zile eram absolut sigură că nu o să pot alege eu să mai trăiesc mai departe și că dacă voi reuși imposibilul ăsta, mă vor omorî șocul și durerea. Îți zic sincer că în primele zile am rămas în viață ca să nu îi traumatizez pe oameni și mai și, dar în primul rând că mi s-ar fi părut egoist să transform plecarea ta într-un eveniment despre mine. Voiam să ai parte de un rămas-bun frumos (în condițiile date) și să fii în centrul atenției în formă fizică pentru această ultima dată. Și voiam să fiu parte din această organizare, să contribui la felul în care urma să ieși complet din scenă.
Apoi am încercat să merg mai departe pentru oamenii pe care îi iubesc și care încă trăiesc. A fost o decizie grea pe care am învățat să mi-o asum în fiecare zi câte un pic.
Atât de greu…
Nici nu știu dacă am avut vreo coerență în ce am scris. E 20 noiembrie 2025, 2:23 dimineața și încă nu îmi vine să cred că 2 mai 2025 chiar a fost o zi reală.
Terapie prin Cuvinte 
Lasă un comentariu