În trecut dacă aveam o perioadă un pic mai rea așteptam cu nerăbdare să se schimbe anul. Sau să schimb eu vârsta. Îmi dădea un simbolic refresh mental.
În momentul ăsta doar doare ca dracu. Nu există buton de refresh. De undo nu mai zic. Nu pot nici să mă duc înapoi, nici să merg înainte, iar prezentul în care sunt mă doare foarte, foarte rău.
Oha acum! Pot să se învârtă cifrele cum or vrea ele pe calendar. Pot să îmi iasă riduri, fire albe. Pot să schimb 1000 vârste.
Atârn într-un limbo prost. Și fără rost.
Tu cum ai mers mai departe după ce a murit Iulian? Mi-ar fi plăcut să putut să fi vorbit mai deschis despre asta. Grea treaba cu emoțiile la noi în familie.
Lasă un comentariu