Terapie prin Cuvinte

Scriu de când am deprins abilitatea. Știu, sună aproape pleonasmic.

Scriu rar și inconsecvent, dar totuși constant.

Să scriu m-a ajutat și să fac sens din cele mai rele dureri, și să înmagazinez cele mai fericite momente. Și a cuprins toate celelalte experiențe dintre cele două dimensiuni.

–

Sunt tare curioasă printre ce cotloane ale minții mă va purta acest blog! Mi-am dorit de mult sa îl am, dar din motive de simplu om obișnuit (cum ar fi teama), am ajuns să îl pun într-un sertar prăfuit cu dorințe. Noroc că situația s-a schimbat acum.

Te-aș invita să mă citești și îți zic sincer că mi-ar plăcea să o faci. Totuși, să știi că blogul ăsta nu promite aproape nimic. Promite doar să fie atât timp cât există; mai promite o încercare de sinceritate emoțională și poate, de ce nu, și o tentativă de creativitate și o reflecție la speranță.

Ce se vrea a fi în prezent este o sublimare a vortexului de durere cu care m-am pricopsit de niște luni de la viață. Ce va fi de fapt, cine să știe?! Scopul este o chestie relativă. Vedem.