Când îmi e dor de tine îmi pun mâna pe inimă și mi te imaginez. Uneori mă uit la poza cu noi de pe frigider. Foarte des vorbesc cu tine în gând și sper să mă auzi.
Adeseori când plâng îmi imaginez că mă ții în brațe tare și mă atingi… din nou. Uneori mă concentrez așa de tare să îți simt atingerea că mă întreb cum de nu înnebunesc.
Stai liniștită, asta nu o să se întâmple. Doar mă mir că sunt făcută dintr-un aluat așa tare care a rezistat până acum. Tu știu că nu te-ai îndoit niciodată de puterea mea psihică.
Eu când te-am pierdut îți zic sincer (probabil a zecea oară) că nu am crezut că o să mai pot vreodată să mă țin pe picioarele mele.
Și iată-mă aici. A trecut mai bine de un an jumate. Suferința tot mă sfâșie. Doar a început să îmi și placă viața din nou, în pofida a cât de tare mă doare.
Ți-am zis-o, dar nu suficient: te iubesc!
Lasă un răspuns